RO #8 – Timpul

Salutare tuturor investitorilor. Ediția a 8-a a Newsletterului clubului de investiții ne prinde pe 3 August 2023 pe o notă reflexivă, cu schimbări și cu concluzii. După ce fac rezumatul contorsiunilor recente ale piețelor de capital, voi reflecta asupra unor lucruri spuse și scrise aici în ultimii ani și voi încerca să analizez unde am avut dreptate și unde nu. Metafora pe care o folosesc de câțiva ani este că omenirea, dar și oamenii individual înțeleg superficial lumea din jur. Prin analogie, ar fi ca și cum am fi legați la ochi și ne-ar lua ani buni și mii de încercări să descoperim cum funcționează cu adevărat universul.

În investiții, în mod special, operăm cu informație limitată și trebuie să ne corectăm mereu gândirea, încercând să descoperim natura și caracteristicile adevărate ale companiilor pe care le deținem făcând greșeli (preferabil minore). Precum veți vedea în paragrafele de mai jos, celor din clubul de investiții nu le e prea frică de experimente și greșeli. Așa că încălecați pe șaua butoanelor de abonare și la drum!

Începând cu august 2020, am avut inspirația să încep să îmi notez o dată pe lună care e averea noastră netă pe care o calculez ca fiind diferența dintre bunurile familiei (mașini, cash, investiții) minus datorii (împrumuturi, ipoteci). Inițial exercițiul mi se părea copilăresc, dar găseam ceva satisfăcător în notița din telefon în care îmi scriam aceste informații. Iată cum arăta prima mea notiță și vreau să notez că deja eram destul de departe pe drumul de independență financiară.

Bunuri 17 August 2020:

  • Mașină – 50K
  • Degiro – 80K (volatil)
  • Cash – 40K
  • Casă – 400K (volatile)
  • Apartament Italia – 95K
  • Total = 665K
    Datorii:
    – ING  – 203K
    Averea netă = 665K-203K = 462K EUR

Inițial, aceste notițe la care adăugam una nouă lunar, în afară de un rezumat al situației noastre financiare, nu îmi ofereau prea multă utilitate. În timp am decis să adaug și rezumatul acelei luni, astfel încât să pot analiza peste câțiva ani evoluția averii noastre nete și motivele care au crescut-o sau scăzut-o și în ce fel. 3 ani și 40 de notițe mai târziu, am trecut notița într-un Excel și sper să pot extrage lecții utile de acolo. Pentru început voi posta evoluția averii nete din ultimii 3 ani:

Net Worth EUR 2020-2023

Averea netă a crescut semnificativ în 2020/2021 datorită portofoliului de investiții și a scăzut în 2022/2023 din cauza corecției prețurilor TSLA și Bitcoin. Acest trend a fost contracarat de creșterea semnificativă în valoare(200K) a casei noastre principale (datorită multor renovări) și apariției altor bunuri, dar și a altor datorii. Regret că nu am date din perioada 2015-2020 când averea netă începuse de la pragul de jos de 30K.

Dacă ar fi să sumarizez acest grafic, aș zice că visul meu (nejustificat) să devin milionar până la ~30 ani de ani s-a prăbușit în flăcări – era la urma urmei o vârstă și o țintă complet arbitrară. Acest vis s-a dovedit și mai intangibil când am descoperit definiția noțiunii de milionar – ești milionar când ai avere lichidă (Acțiuni, Bonds) de un milion. Adică le poți vinde instant pe piața liberă și ai acces la un milion de dolari. N-are rost să adaug că de când a apărut termenul de milionar dolarul american s-a depreciat cel puțin 90%, iar un milion din 1970 e echivalentul a 10 milioane în 2023. Dacă majoritatea averii însă e concentrată în casa în care locuiești și ai și o ipotecă pe casă, termenul de milionar este pur tehnic. Nu ai acces la un milion de dolari și nici nu poți înota ca Scroodge McDuck într-un bazin improvizat din bancnote, alt vis din copilăria mea inocentă dominată de cultura americană.


Ce lecții am învățat în ultimii ani:
Două companii au apărut pe radarul clubului de investiții în perioada 2022 și 2023: Netflix (NFLX) și Google (GOOGL). Ambele aveau indicatorii fundamentali buni și la ambele investiții am renunțat.

La Netflix am renunțat ca investiție pentru că se părea că are cashflow slab sau negativ (Netflix raporta câștiguri mari pe hârtie, dar investițiile în conținut erau atât de intense, încât banii produși de business (cash flow) la final de an erau mult mai puțini decât profiturile declarate de companie). Aceste trenduri au început să se inverseze și Netflix prognozează 5B în Free Cash Flow pentru 2023, motiv pentru care ar merita să mai analizăm o dată compania.

La Google am renunțat în 2023 din două motive: Primul e cantitatea nejustificată de stock based compensation pe care o oferă angajaților (în 2022 Google a oferit 19B înapoi angajaților versus 60B produși de companie în free cash flow în același an) și al doilea motiv e maturitatea Google și inabilitatea inițială de a concura cu platforme ca ChatGPT. Dacă concurența cu ChatGPT pare să nu mai fie atât de critică, faptul că Google oferă 19 miliarde din cele 60 generate înapoi angajaților mi se pare foarte nejustificat – prin comparație Apple oferă angajaților săi de 4 ori mai puțin (400%!) în compensare sub formă de acțiuni. Această formă de diluare – de a emite acțiuni după ce ai raportat rezultatele financiare și de a dilua investitorii mi se pare nejustificată pentru o companie atât de matură ca Google, dar perfect rezonabilă pentru o companie care crește 30-40% anual.


Printre deciziile mai regretabile a ultimilor ani a fost recomandarea inițială a unor platforme ca Celsius și BlockFI. Această recomandare a fost retrasă și am avertizat în multiple newslettere despre falimentul iminent al acestor companii. Falimentul s-a extins și la schimbul valutar ftx și la 3 Arrows Capital și, în mod surprinzător, la una din companiile care ofereau servicii de custodie Bitcoin, Prime Trust. Se pare că în afară de posesia personală, pe un dispozitiv sigur, Bitcoinului personal nu mai este în siguranță nicăieri în altă parte. Un Ledger Nano S sau Nano X e perfect pentru ținerea în siguranță, offline, a monedelor.

O schimbare radicală de atitudine:
Pe lângă falimentul multor companii care operau cu crypto și de nemulțumirea generală cauzată de ele, de scamurile care s-au propagat la infinit, s-au activat și agențiile de reglementare financiară. Poziția lor devine tot mai clară și e poziția pe care bitcoinerii o promovează de peste 5 ani. Orice monedă creată de o echipă de un om sau mai mulți care are un plan de dezvoltare și îți promite returnuri finaciare este, de fapt, o formă de strângere de capital de pe piețele financiare și echipa din spatele ei (Inclusiv Vitalik Buterin, fondatorul Etherium) trebuie să emită rapoarte financiare trimestriale și să se înregistreze la agenția SEC ca orice altă companie care emite acțiuni și primește în schimb banii investitorilor. SEC-ul a făcut următorul pas, a dat în judecată schimburile crypto care permit companiilor să-și vândă acțiunile, ehm, monedele fără să raporteze numărul de monede emise, planul de dezvoltare și riscurile asociate cu investitorii și îi induc în eroare intenționat sub umbrela entuziasmului crypto.

Singura monedă care nu e emisă de o echipă și nu se califică ca o acțiune, ci comoditate (la fel ca aurul) e considerată de regulator, ați ghicit, Bitcoinul. Nu are nevoie de rapoarte trimestriale, nu are echipă de fondatori (cunoscută) și operează autonom, descentralizat. Se pare că și instituțiile financiare s-au trezit la această realitate, motiv pentru care au inundat SEC-ul cu aplicări pentru ETF-uri pentru Bitcoin. Recomand în continuare o alocare rezonabilă a portofoliului în Bitcoin pentru că anticipez că în timp se va aprecia în valoare datorită devalorizării monetare obligatorii prin care trecem în acest deceniu.

Performanța portofoliului în 2022-2023:

Majoritatea investițiilor din portofoliul clubului de investiții s-au descurcat fabulos în ultimii 2 ani. Iată cum se compară o investiție în S&P cu portofoliul clubului în ultimii 2 ani ( 3 Aug 2021 – 3 Aug 2023):

S&P 500: +2,25%

Berkshire: +26,27%
Tesla: +9,43%
Apple: +30,09%
Bitcoin: -23,45%

Și performanța Bitcoin este semnificativ mai bună dacă ținem cont că majoritatea investitorilor folosesc Dollar Cost Averaging și au un preț mult mai mic de intrare decât prețul de acum 2 ani. Deci, privind la ultimii doi ani, batem indexul de referință cu între 10 și 20% în funcție de alocarea și momentul de cumpărare Bitcoin. O performanță rezonabilă. Dar 2 ani nu sunt tocmai relevanți, hai să aruncăm o privire și în ultimii trei ani, atunci când am lansat clubul de investiții public:

S&P 500: +34,15%


Berkshire: +68,90%
Tesla: +167,76%
Apple: +72,05%
Bitcoin: +150,18%

Aici imaginea devine și mai clară, performanța clubului dublând și triplând indexul de referință. Pentru context: Managerii la fonduri de miliarde de pe Wall Street se luptă pentru fiecare procent extra în performanță oferit clienților lor. Acesta este avantajul unui grup de oameni cu simțul realității: poți să te descurci mai bine decât însăși profesioniștii. Nu suntem primii și nici ultimii investitori care au descoperit că value investing și investițiile în companii cu viitor luminos aduc rezultate neașteptat de bune.

Timp:
Din înțelepciunea lui Charlie Munger (partener la Berkshire Hathway) vine această idee că totul și toți concurează pentru timpul nostru: Să le facem o favoare sau pur și simplu să citim o știre. Avem mii de activități, iar multe, dacă nu majoritatea, nu ne aduc satisfacție. Nu ne ajunge timp să facem și alte lucruri și ne simțim copleșiți. Nici măcar să scriem newsletter-ul clubului de investiții – cazul meu.

Doar atunci când rămân total fără timp liber pentru reflexie și analiză îmi dau seama cât de mult apreciez timpul personal și cât de greu îmi e să spun nu sutelor de invitații pe care le primesc de-a lungul unui an. Să-mi rezerv weekenduri pentru … gândit și nimic altceva. În timp m-am ajustat la situația asta și am ajuns să stau treaz noaptea ca să am câteva ore zilnic pentru mine, pentru citit, educație financiară și analiză. Dar și pentru a împărtăși aceste informații cu un public mai larg. Când am timp, mă simt cel mai confortabil – acesta este locul de unde îmi trag pasiunile și claritatea în gândire – din timpul liber petrecut învățând. Sper să am mai multe ocazii de analiză și liste lungi mai rare de TODO-uri în următorul an. Acesta e felul meu de a ne reaminti că independența financiară este în esență despre libertatea personală – libertatea de a face lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți și împliniți – oricare ar fi ele 🙂



Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *